În fiecare an, la data de 1 septembrie, Biserica noastră sărbătorește începutul noului an bisericesc. Stabilirea acestei date de 1 septembrie pentru începutul anului bisericesc a fost „împrumutată” de la evrei, care sărbătoreau atunci anul civil, potrivit Sinaxarului din Minei. De asemenea, după vechea tradiție, în această zi Bunul Dumnezeu a început crearea lumii şi tot în această zi şi-ar fi început Mântuitorul activitatea Sa publică. Atunci, Hristos a intrat în sinagogă şi a citit cuvintele prorocului Isaia care profeţeau despre Persoana Sa dumnezeiască: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns ca să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi. Şi să vestesc anul plăcut Domnului” (Isaia 61, 1-2 şi Luca 4, 18-19).
Începutul Anului Nou bisericesc a fost instituit de Sfinții Părinți la Sinodul I de la Niceea. De atunci și până astăzi, Biserica noastră marchează prin rugăciune acest moment aparte, credincioșii participând la slujba de Tedeum – o slujbă de mulţumire şi de laudă adusă lui Dumnezeu în cadrul căreia credincioșii aduc rugăciuni de recunoștință, de laudă și de slăvire față de Dumnezeu, pentru binefacerile primite.
Și pentru că în Biserica lui Hristos nimic nu este întâmplător, ci așezat cu înțelepciune și bună-cuviință de către Sfinții Părinți, în această zi de 1 septembrie, când vorbim despre timp și începuturi, îl prăznuim pe Cuviosul Dionisie Exiguul, numit de scrierile bisericești, pe bună dreptate, „părintele erei creștine”. Cine a fost Sfântul Dionisie, ce a făcut el mai exact în ceea ce privește calculul anilor și ce detalii semnificative din viața sa ar trebui să reținem? Aflați în rândurile de mai jos!
Cine a fost Sfântul Dionisie „cel mic”?
Conform Sinaxarului, Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul s-a născut în Scythia Minor, Dobrogea de astăzi, în jurul anului 465. Numele său, „Exiguus” („cel neînsemnat” sau „cel smerit”, „cel mic”) este, de fapt, o auto-numire – dacă o putem numi așa – deoarece el însuși și-a asumat acest apelativ încă din timpul vieții, dorind să-și acopere virtuțile cu veșmântul smereniei.
Se pare că a intrat într-o mănăstire dobrogeană foarte devreme, încă din copilărie, dar datorită formației sale duhovnicești și teologice deosebite, a fost chemat la Roma de Papa Ghelasie (492-496). Aici a fost închinoviat la Mănăstirea „Sfânta Anastasia”, ctitoria Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Odată ajuns aici, a primit ascultarea de a se ocupa și reorganiza întreaga arhivă a Cancelariei Pontificale, devenind astfel noul ei ctitor și fondator.
Însă, Sfântul Dionisie nu a fost doar un organizator de carte. Fiind un bun vorbitor de greacă și latină, Sfântul Dionisie a tradus în limba latină numeroase scrieri ale Sfinților Părinți: Viața Sfântului Pahomie, Învățăturile Sfântului Proclus al Constantinopolului, „De officio hominis” a Sfântului Grigorie de Nisa, dar și mai multe colecții de canoane ale sinoadelor ecumenice: „Codex canonum Ecclesiae Universae” (canoanele sinoadelor de la Niceea din 325 și Calcedon din 451), „Codex canonum ecclesisasticarum” și altele. Iată ce spunea Cassiodor, prietenul Sfântului Dionisie, despre marea sa erudiție: „El se folosea cu o pricepere atât de mare de latină şi de greacă, încât orice cărţi greceşti lua în mâini, le traducea fără poticnire în latineşte şi, la fel, pe cele latineşti le citea pe greceşte, încât credeai că aceasta este scrisă aşa cum o pronunţa gura lui cu o iuţeală nestăvilită”.
Spre sfârșitul vieții sale, după atâta vreme petrecută în Roma, Sfântul Dionisie simte tot mai mult dorul de locurile natale și de oamenii minunați ai acelor locuri, scriindu-le astfel fraţilor săi preaiubiţi, Ioan şi Leonţiu: „[…] Scythia, care se arată îngrozitoare prin frig şi în acelaşi timp prin barbari, a crescut bărbaţi plini de căldură şi minunaţi prin blândeţea purtării. Acolo (în Scythia Minor) am fost renăscut cu harul lui Dumnezeu prin Taina Botezului şi am fost învrednicit să văd viaţa cerească în trup fragil a preafericiţilor Părinţi cu care acea regiune se slăveşte […]”. Trăind până la finalul vieții în simplitate, ca vechii pustnici, Sfântul Dionisie a trecut la Domnul, după tradiție, aflându-se la mănăstirea Vivarium (aproape de Squillace, Calabria, Italia) în jurul anului 545-555, predând la şcoala înfiinţată în acest loc de Casiodor, bunul său prieten.
Părintele erei creștine
De numele Sfântului Dionisie se leagă, așa cum am anunțat încă din titlu, fixarea cronologiei erei creştine, sau „a Întrupării Mântuitorului” și împărțirea ei în două perioade bine delimitate: „înainte de Hristos” şi „după Hristos”. Astfel, s-a renunțat la vechiul calendar roman, care utiliza ca „punct zero” sau reper în înșiruirea anilor data întemeierii Romei.
Ce a făcut Sfântul Dionisie, mai exact? Înainte de toate, s-a gândit să așeze în centrul cronologiei sale marele eveniment al Nașterii Domnului. Bazându-se pe mai multe documente și izvoare istorice ale acelei vremi, a stabilit că anul 753 de la întemeierea Romei (ab urbe condita) era, de fapt, anul în care S-a născut Mântuitorul nostru Iisus Hristos, acesta devenind cel dintâi an al erei creştine (numit deseori și „anul mântuirii”). Foarte interesant este, deci, faptul că Sfântul Dionisie a luat în considerare Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, pentru numărarea anilor, abandonând era lui Dioclețian, după cum el însuși consemnează: „nu am vrut să pun la baza ciclurilor mele amintirea acelui om fără de lege şi persecutor (Dioclețian), ci mai degrabă am ales să socotesc anii de la Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, pentru ca astfel să fie tuturor mai cunoscut începutul nădejdii noastre şi pentru ca să apară mai clară cauza răscumpărării neamului omenesc”. După inițiativa Sfântului Dionisie, era creștină a intrat în vigoare la Roma în anul 527, iar la începutul celui de-al doilea mileniu. Apoi, nu după multă vreme, calendarul său a fost implementat în Franța și în Anglia, la sinodul din Whittby (664), extinzându-se apoi în întreaga lume creștină. Considerând că este oportun să explice modul în care a executat aceste calcule, Sfântul Dionisie a redactat mai multe lucrări, dintre care amintim „Liber de Paschac” (Cartea despre Paşti), Argumenta paschalia (Argumente pascale), consemnând detalii legate de acest aspect și în epistolele „Epistola prima de ratione Paschae” şi „Epistola secunda”.
Ulterior, cercetătorii au ajuns la concluzia că modul în care a calculat anii Sfântul Dionisie a avut o eroare cde câțiva ani, din pricina diferitelor calendare aflate deja în uz în acea perioadă, fiecare folosind o altă modalitate, un alt concept de măsurare a timpului. Trecând peste această eroare, însă, este onorant – creștinește vorbind – faptul că un călugăr născut pe teritoriul ţării noastre a stabilit numărarea anilor în raport cu Naşterea Mântuitorului și că metoda lui s-a râspândit în scurt timp și a influențat întreaga lume.
Astfel, pentru această realizare deosebită, dar mai cu seamă pentru viețuirea sa aleasă, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis, în ședința din 8-9 iulie 2008, canonizarea Sfântului Cuvios Dionisie cel Smerit (Dionisie Exiguul), cu data de prăznuire la 1 septembrie. Sfântul Dionisie este sărbătorit, de asemenea, și în calendarul catolic, pe 4 octombrie.
În loc de concluzie, un singur gând: așa cum la începutul anului civil, fiecare dintre noi realizează o scurtă analiză a anului trecut și își stabilește noi planuri și scopuri pentru anul care vine, să transpunem acest obicei și în plan duhovnicesc. Să avem mai multă grijă de sufletul nostru și să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne ajute ca în noul an să fim cu adevărat fii ai Săi și ai Bisericii Sale: „A toată făptura Ziditorule, Cel Ce timpurile şi anii ai pus întru puterea Ta, binecuvintează cununa anului bunătăţii Tale, Doamne, păzind în pace poporul şi ţara aceasta, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu şi ne mântuieşte pe noi” (Troparul Începutului de an bisericesc, sau al Indictionului).
(Sursa:bizanticons.ro)