Cu o zi înainte de Duminica Intrării Mântuitorului în Ierusalim (cunoscută și ca Duminica Floriilor), creștinii ortodocși de pretutundeni prăznuiesc Sâmbăta lui Lazăr, zi care ne aminteşte tuturor de minunea pe care înfăptuit-o Hristos înainte de Săptămâna Sfintelor Sale Pătimiri: l-a înviat pe Lazăr, prietenul Său, la patru zile de la moarte. Data la care Biserica ne amintește de acest moment deosebit din istoria mântuirii noastre este, așadar, una schimbătoare, fiind diferită de la un an la altul, în funcție de data Învierii Domnului.
Sâmbăta lui Lazăr, dar și Duminica Floriilor sunt două zile speciale, care stabilesc un fel de legătură între zilele Postului Mare și perioada aparte a Săptămânii Mari. Lucrul acesta se reflectă și în plan liturgic și tipiconal: în ajunul Sâmbetei lui Lazăr, la Vecernie, auzim că perioada celor 40 de zile ale Postului Mare a ajuns la final, așa cum tot în această zi se încheie și rânduiala pomenirilor pentru cei adormiţi. Dincolo de aceste aspecte, există câteva întrebări care revin în prim-plan an de an în Sâmbăta lui Lazăr: ce s-a întâmplat cu el după ce a fost înviat din morți? Unde a plecat și cât a mai trăit după acest moment și, mai ales, de ce se spune că numele lui este asociat cu descoperirea Muntelui Athos? Să aflăm răspunsurile în rândurile de mai jos!
Prietenul lui Hristos
Înainte de a descrie în detaliu cum s-au întâmplat lucrurile, se cuvine să reținem câteva detalii despre viața Sfântului Lazăr, prietenul Mântuitorului. Conform Sinaxarului, Lazăr era fiul fariseului Simon, de loc din Betania (la aproximativ trei kilometri distanță de Ierusalim, în Cisiordania din zilele noastre). De multe ori, Hristos mergea în casa tatălui său și discuta cu el despre diferite probleme care țineu de Legea lui Moise, însă mai ales despre ce va fi la Judecata de Apoi și cum se va întâmpla învierea morților. Cu acest prilej Lazăr s-a împrietenit cu Domnul mai mult; dar nu numai el, ci şi cele două surori ale lui, Marta şi Maria.
Aflându-se pe celălalt mal al Iordanului, Mântuitorul îi încredința pe cei ce Îl urmau despre Taina Învierii, „trezindu-i” din somnul veșnic mai întâi pe fiica lui Iair, iar apoi pe fiul văduvei. Într-o zi, surorile au trimis vorbă Mântuitorului și Apostolilor Săi că Lazăr este bolnav. Domnul a mai zăbovit un timp în locul în care se afla și, când a ajuns, Lazăr era deja de patru zile pus în mormânt. Surorile lui Lazăr L-au întâmpinat şi I-au spus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele nostru n-ar fi murit. Dar şi acum, dacă ai voi, îl înviezi, căci poţi!”. Cerând Hristos să Îi arate locul în care l-au așezat pe fratele lor, Maria a spus: „Doamne, miroase, căci este de patru zile în groapă!”. Însă, Domnul Iisus Hristos s-a rugat şi, vărsând lacrimi, a strigat cu voce mare: „Lazăre, ieşi afară!”. Iar Lazăr înviind, a făcut cum i s-a poruncit și a ieșit afară, fiind încă înfășurat în giulgiurile de înmormântare.
Fuga în Cipru și vizita Maicii Domnului
Pentru că tot mai mulţi oameni au început să creadă în Hristos, mai ales când îl vedeau pe Lazăr, acesta a fost nevoit să caute adăpost departe de cetatea Ierusalimului pentru a nu fi ucis. Astfel, Lazăr a plecat în insula Cipru alături de surorile lui și, după o vreme, a fost hirotonit episcop în acest loc chiar de Apostolul Pavel și Varnava.
Și din acest punct urmează o poveste deosebit de interesantă în ceea ce privește legătura Sfântului Lazăr cu Muntele Athos. În manuscrisul athonit numit „Patria” există câteva precizări destul de elocvente care demonstrează relația dintre Insula Cipru și Sfântul Lazăr cu Maica Domnului și Sfântul Munte Athos. Mai concret, se spune că trecând deja o bună bucată de vreme de la plecarea sa din Ierusalim, Lazăr fost cuprins de un dor nespus de a o mai vedea încă o dată pe Maica Domnului înainte de a-și da sufletul. De aceea, a vorbit cu un localnic să meargă cu o corabie și să îi aducă în insula Cipru pe Maica Domnului și pe Ioan, „apostolul cel mult iubit de Iisus”. Pe mare, însă, s-a iscat o furtună și, în loc să ajungă în Cipru, adică în estul Mării Mediterane, corabia a fost dusă de valuri la un țărm al Muntelui Athos, cunoscut și cub numele de „limanul lui Climent”, din dreptul Mănăstirii Iviron de astăzi. Pe atunci, Muntele era locuit de păgâni, plin de idoli și de statui. Tradiția spune că, apropiindu-se corabia de țărm, s-a întâmplat o minune: toți idolii din munte au căzut cu fețele la pământ, sfărâmându-se în mii de bucăți. Se spune că însuși idolul Apolon, aflat în vârful Athonului (vârful cel mai înalt al Muntelui Athos, care măsoară 2030 m), a trigat cu groază: „Ieşiţi noroadelor, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni şi alergaţi în grabă, la limanul lui Climent, ca să întâmpinaţi pe Maica Marelui Împărat şi adevăratului Dumnezeu, Iisus Hristos!”.
Înțelegând că nici furtuna și nici locul în care a ajuns n-au fost la întâmplare, ci tot din lucrarea și rânduiala lui Dumnezeu, Maica Domnului s-a rugat ca locul acesta să devină un loc al rugăciunii, o grădină a ei în care cântarea și lauda adusă lui Dumnezeu să nu înceteze niciodată, spunându-le păgânilor aceste cuvinte: „O fii luminaţi, ascultaţi. Acest loc a fost sortit mie de către Fiul şi Dumnezeul meu. Voi, însă, nu veţi mai rămâne mult aici, pentru că pe muntele acesta voi trimite bărbaţi din toată lumea, ca să vieţuiască în curăţie, după chipul îngerilor”. Acesta este și momentul în care ia ființă în Sfântul Munte Athos cea dintâi comunitate de creștini. Apoi, urcându-se în corabie şi dând ultimele îndemnuri celor care rămăseseră încă pe țărm, a plecat spre insula Cipru.
Aici, Sfântul Lazăr aproape că își pierduse orice nădejde. Într-o zi, însă, a văzut în zare corabia și a început să plângă de bucurie. Dumnezeu îi ascultase rugăciunile și, pentru credința sa curată, i-a împlinit dorința. După tradiție, Maica Domnului i-a povestit lui Lazăr cum a rânduit Domnul ca ea să ajungă în Muntele Athos, apoi i-a dăruit un omofor și o pereche de mânecuțe arhierești, lucrate de binecuvântatele sale mâini. Lazăr i-a mulțumit, apoi după câteva zile Maica Domnului s-a întors înapoi în Țara Sfântă.
Trecând la cele veșnice, Sfântu Lazăr a fost îngropat în mijlocul comunității pe care a păstorit-o, în orașul Larnaca din Cipru. Deasupra mormântului său, locuitorii de atunci au zidit un mic paraclis, însă în jurul anului 890, împăratul Leon Înțeleptul, având mare evlavie la Dreptul Lazăr, i-a mutat moaștele la Constantinopol, iar în schimbul acestora a oferit bani și meșteri pricepuți care au construit, în locul vechiului paraclis, o frumoasă biserică din piatră care dăinuie până în zilele noastre.
(Sursa:bizanticons.ro)